Văscăuți, Republica Moldova
Boierul Străjescu struni calul pe marginea unei poieni, privind fascinat peisajul ce se deschidea sub ochii săi. Vânătoarea de mistreți se dovedise o aventură plină de adrenalină, dar ceea ce găsise acum i se păru mai valoros decât orice trofeu: o vale linşită, mărginită de o pădure de stejar, cu un izvor limpede susurând în apropiere. Acela fu momentul în care hotărâ să ridice aici un conac demn de numele său.
Câțiva ani mai târziu, impunătoarea reședință Străjescu domina satul Văscăuți. Conacul, cu ziduri groase de piatră și ferestre largi, devenise un simbol al puterii boierești. Nu departe, biserica ridicată de boier în 1819 adăpostea arhive valoroase, scrise în alfabet chirilic, mărturii ale vremurilor de ocupație și de prosperitate. Fabrica de rachiu, construită mai spre pădure, adăuga un alt strat de noblețe moșiei, atrăgând comercianți și lăutari din toate părțile.
Câțiva ani mai târziu, impunătoarea reședință Străjescu domina satul Văscăuți. Conacul, cu ziduri groase de piatră și ferestre largi, devenise un simbol al puterii boierești. Nu departe, biserica ridicată de boier în 1819 adăpostea arhive valoroase, scrise în alfabet chirilic, mărturii ale vremurilor de ocupație și de prosperitate. Fabrica de rachiu, construită mai spre pădure, adăuga un alt strat de noblețe moșiei, atrăgând comercianți și lăutari din toate părțile.
Anii au trecut, iar Străjescu a lăsat moșia unui nepot din Iași, Buznea, un tânăr cu gust pentru petreceri și excese. Nu trecu mult până când conacul începu să-și schimbe atmosfera: în curte și-au făcut apariția lăutari, șatre de țigani și oaspeți însetați de distracții. Buznea se cufundă în nopți nesfârșite de jocuri de noroc, iar averea boierească se risipi treptat.
Legenda spune că într-o noapte fatidică, orbit de beție și de febra cărților, Buznea puse la bătaie tot ce mai avea: moșia sa și chiar onoarea familiei. Juca împotriva boierului Hudevici, un om calculat și nemilos. Când ultima carte făcu ordine în destin, Buznea pierdu tot. Dimineața următoare, cu buzunarele goale și inima zdrobită, părăsi conacul pe care bunicul său îl ridicase cu atâta trudă.
Hudevici deveni noul stăpân, dar vremurile se schimbaseră. Regimurile politice se succedau, iar conacul, cândva plin de viață, începu să decadă. Până în 2014, clădirea a servit drept internat pentru copii, dar astăzi stă pustie, cu biblioteci prăfuite și saltele abandonate, martore ale unui trecut ce a refuzat să dispară complet.
Beciurile, în schimb, rămân neschimbate. Poveștile localnicilor vorbesc despre tuneluri secrete ce pleacă din pivniță, legând conacul de biserică, de pădure sau chiar de alte sate. Se spune că prin ele au evadat oameni în vremurile deportărilor. Misterul lor rămâne neelucidat, dar legenda conacului Străjescu trăiește mai departe, ascunsă în umbrele trecutului, așteptând să fie din nou descoperită.
Realizat de:
Student: Anastasia Sindjaradze
Mentori: Svetlana Grossu, Stepan Crani